Instalatie termica cazan lemne 30kW + puffer 1000l

In curand vine sezonul rece asa ca urmatorul articol este despre instalatia termica a casei. Schema actuala a instalatiei o gasiti mai jos.

Suprafata casei

Suprafata incalzita a casei este 130 mp (parter 65mp + etaj 65mp) deci aproximativ un volum de 310 mc.

Izolatia casei

Zidaria casei este cu caramida Porotherm cu grosime de 30 cm, exteriorul este izolat cu polistiren de 10 cm, deci grosimea unui perete finisat pe ambele parti este de aproximativ 45 cm.

La parter am pus polistiren extrudat de 5 cm sub sapa (se vede in poza de mai jos), daca ar fi sa aleg din nou as pune cel putin 10 cm.

Plafonul de la etaj este izolat cu vata bazaltica de 15 cm, anul asta vreau sa mai pun inca 10 cm de vata pe aproximativ 50% din suprafata + podire cu scandura de 2cm pe cealalta jumatate.

 

Solutie

Solutia aleasa pentru incalzire a fost prin calorifere clasice si teava pexal (vezi poza de mai sus). Pentru calorifere am ales producatorul Kermi si ales modelul patentat de ei care incalzeste mai intai panoul din fata si apoi panoul dinspre perete. Pe 9 din 11 calorifere (in afara de bai) am pus robinete termostatabile. Pentru dimensionarea caloriferelor am folosit formula Volumul Camerei x 60W. Dimensionarea a fost relativ in regula, sfatul meu este sa inmultiti cu 70W la parter. Spun asta deoarece robinetele termostatabile de la parter sunt la maxim (pe 5 din5) iar cele de la etaj sunt pe 2-3, depinde de orientarea incaperii. La fiecare nivel este un distribuitor central care distribuie apa calda spre calorifere.

Pentru a proteja tevile instalatiei, la supra-temperatura a fost montat la iesirea din puffer un actuator ESBE care are rolul de a limita temperatura pe tur. Acesta se vede si pe schema in partea din dreapta sus. Acest actuator dozeaza apa de pe tur si retur astfel incat sa nu depaseasca temperatura setata.

Centrala

Deoarece gazul natural nu era o varianta rentabila, am optat pentru incalzirea cu combustibil solid si am ales centrala Viessmann Vitoligno 100 S de 30kW. Pentru dimensionare am folosit aceeasi formul ca si la dimensionarea caloriferelor : 310 mc x 60W = 18,6 kW si am ales cazanul de 30kW cu gazeificare si nu-mi pare rau, cazanul se comporta exemplar, sunt foarte multumit de functionarea lui si de eficienta.

Puffer 1000 litri

Stocatorul de caldura este de 1000 de litri si e situat imediat langa cazan. Capacitatea a fost aleasa “dupa ureche”, dupa diverse recomandari dar nu este foarte corect dimensionat. Acum ma gandesc sa mai cumpar un puffer de 500 de litri pe care sa-l leg in paralel cu cel existent. Ulterior am aflat o formula care spune ca puffer-ul trebuie sa fie puterea centralei in kW x 50 litri, deci in cazul meu ar fi 30 x 50 = 1500 litri :).

Uneori cand fac un foc mai mare cazanul reuseste sa incalzeasca rapid pufferul si ar mai avea energie dar nu are ce face cu ea asa ca “invarte” apa calda in circuitul primar al centralei si caldura se dagaja in camera tehnica unde se face mai cald decat in casa 25°C sau mai mult.

Lemne de foc

Costul lemnelor de foc a crescut in fiecare an, in 2015-16 nu-mi mai amintesc costul, oricum am cumparat tarziu si a fost ineficient deoarece n-a apucat sa se usuce iar casa a fost uda de asemenea. In 2016-17 m-a costat aproximativ 3000 lei, iar acum pentru 2017-18 am platit 3400 lei 20 mc steri (2 remorci ca cea din poza de mai jos), volum masurat dupa de i-am despicat si i-am stivuit.

lemne-foc-2017-2018-pret

Fac foc 7-8 luni pe an, de la sfarsitul lui septembrie pana la inceputul lui mai. Frecventa variaza de la odata la 3 zile la inceputul si la sfarsitul sezonului rece pana la de 2 ori pe zi (dimineata si seara) cand e foarte frig. Cel mai frig a fost -22°C anul trecut dar nici atunci nu a fost nevoie sa ma trezesc noaptea sa alimentez cu lemne.

 

Apa calda menajera

Din stocatorul de apa calda se incalzeste si boilerul de 200 de litri de apa calda menajera (pompa 3 in schema), dar acesta are mai multe surse de incalzire, energie solara cu am descris in articolul dedicat, dar si energie electrica. Dupa logica sistemului, in sezonul rece cazanul are prioritatea 2, 1 e panoul solar si 3 este rezistenta electrica de 3kW.

boiler-doua-serpentine-solar-cazan-electric

Alimentare electrica

Cazanul si pompele sunt alimentate printr-un UPS 500W + baterie de masina. Este foarte recomandat acest lucru deoarece in cazul unei pene de curent intr-un moment inoportun (foc mare in cazan) centrala poate exploda si poate provoca un incendiu. Siguranta este intotdeauna pe primul loc. Costul UPS-ului si al bateriei s-a ridicat la aproximativ 800 RON dar merita si dormi linistit noaptea. Suma consumatorilor este aproximativ 2/3 din capacitatea UPS-ului, ideal ar fi 1/2, deci un UPS mai mare nu strica. De asemenea capacitatea bateriei este de 70Ah, cu cat este mai mare cu atat mai bine, creste autonomia. In cazul meu am o autonomie de aproximativ 4-5 ore.

Functionare

Principiul de funtionare este relativ simplu. Centrala este alimentata cu combustibil solid (lemne). La cazanele cu gazeificare focul arde in jos, flacara este intoarsa, ca in poza de mai jos (poza: www.imboldcom.ro). In momentul in care sonda de temperatura din interiorul cazanului atinge valoarea de 60°C automatizarea cazanul ii da comanda pompei P1 care porneste circuitul primar.

 

Apoi prin termosifonare apa urca in puffer si il incalzeste treptat de sus in jos, apa se stratifica pe diferite temperature astfel incat temperature ei poate varia foarte mult.

Circuitul secundar (caloriferele) este comandat cu ajutorul unui controler Euroster 11Z (in poza de mai jos) si a termostatului care sunt legate in serie. Comntrolerul e setat sa porneasca pompa P2 cand sonda de temperatura din partea superioara a puferului indica peste 40°C sau alta temperatura setata iar termostatul e setat pe ce temperatura se doreste in casa 21,5-22°C in cazul nostru.

 

Sunr foarte multumit de controler, e usor de utilizat, are multe functii (porneste pompele si vara din cand in cand sa nu se gripeze). Pe langa circuitul secundar mai comanda si pompa P3, incalzeste serpentina din boiler pentru apa calda menajera. Deci are 2 sonde de tempertura si poate comanda 2 pompe.

Lectii invatate

  • Izolarea mai buna a pardoselii la parter – minim 10cm de polistiren extrudat
  • Dimensionarea corecta a puffer-ului (50 litri x nr. kW centrala)
  • E recomandata supradimensionarea caloriferelor de la parter

 

Va rog sa lasati un comentari daca sunt intrebari.

O iarna calduroasa va doresc!

30 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *